CALATOR PRIN LUME…

O, calator prin lume, o, suflete plecat
Din Casa ta cea calda, din Ceru-mbelsugat,
Iti iei poveri in spate, le porti cutreierand
Din est si pana-n vest, si-n cer si pe pamant.

Ai inteles in noapte ca Sus e Casa ta,
Atunci cand printre stele inima-ti evada
Si nu vroiai sa intelegi ca totul, intr-o zi,
Se va sfarsi cu plansul ce-ncet te va zdrobi…

Caci nu doreai ca totul sa se prefaca-n scrum,
Nici dragostea ce-o data ti-a fost prieten bun,
Nici vulturul cel falnic, nici zambetele dragi,
Sa se dizolve toate in orizonturi largi…

Dar grea e-a ta povara, o, suflete-ntrupat
Din Soarele luminii si glasul cel curat,
Caci cugetul ti-e prada usoara cand te pierzi
Printre comori de ceara, atunci cand nu veghezi…

Insa alearga grabnic si nu te-ndeparta
De pe cararea Sfanta, oricat ai suspina,
Caci la capat e izbanda si ochii-ti vor sclipi
Cand de lutul rece te vei dezlipi…

Si-Acasa vei ajunge pe aripi ingeresti,
Tu calator ce-n versuri durerea-ti povestesti,
Tu visator, odata, murit la asfintit,
Tu pianist de gheata ce-n umbra te-ai topit…

R.B.

---

-foto preluata de pe internet-                                          „Poezii!”…with Roxana Barsan